Pagini

miercuri, 11 octombrie 2017

Prăpăd în California. Cel puțin 15 morți în inima viilor

Am adunat câteva imagini de pe twitter despre incendiul din California în câteva imagini
Veștile din California sunt teribile. Incendiul izbucnit duminică a  mistuit inima viilor și vinului californian și a lăsat în urmă deja 15 morți și peste 150 de dispăruți. Printre victime, un cuplu centenar. Povestea lor mă impresionează.



Îmi imaginez tragedia, drama. Charles și Sara Rippey aveau 100, respectiv 98 de ani. Dacă n-ar fi fost acest incendiu, poate că ar fi trăit încă mult și bine. Au trecut prin numeroase încercări ale vieții. Au trăit împreună vieți. Au sfârșit împreună, prinși de flăcări întețite de vânt.

Am găsit pe twitter o mică revistă a presei, cu primele pagini ale unor ziare locale. Am găsit documentul prin care Donald Trump a declarat stare de catastrofă naturală. Adevărul e că în SUA totul e pe twitter.

Postare pe twitter despre incendiul din California


Am văzut numeroase fotografii excelente pe twitter și în publicațiile americane. Sigur vor fi de Premiul Pulitzer câteva. Tehnologia a avansat mult. Oricine poate face fotografii bune. Câțiva fotografi sunt geniali, dar există destui fotografi care pot face minuni dacă sunt pe fază.

Fotografie de la incendiul din California


Incredibil e altceva. Oricât de mult ne-am tehnologiza, natura - focul, ploaia, seceta, vântul, cutremurul, frigul, ne rup. Ne pun cu botul pe labe. Ne arată că suntem mici. Că singurul lucru pe care îl putem face este să ne bucurăm atunci când e de bucurat. Să ne vedem lungul nasului. Să îndrăznim, OK, dar să ne știm lungul nasului.

Mă gândesc la soții Rippey. În mod normal, aveau copii, nepoți, strănepoți. Oameni care să le poarte, la o adică, de grijă. Dar n-a fost să fie. În ultimele clipe, ești singur. Măcar au fost unul cu celălalt. Măcar s-au mai privit o dată.

Iar dacă se va adeveri că la mijloc au fost totuși mâini criminale... Nu îmi place direcția pe care a apucat-o lumea.




2 comentarii: