Pagini

joi, 22 iunie 2017

Parsifal. A trecut de atunci un an. M-a apucat dorul

Vedere din București. Publicul aplaudă spectacolul Parsifal actul I. Foto: Andrei Gîndac

Există evenimente care marchează viața unui om, a unui grup de oameni, a unei comunități sau, de ce nu, a unei organizații, a unei instituții. Uneori îți dai seama în clipa cu pricina că așa e, alteori te prinzi după aceea. Cu Parsifal la Ateneul Român a fost ceva aparte.



Totul începuse cu un an înainte, când am mers cu un grup de studenți la repetiția generală. Eram singurii spectatori ai unui spectacol uriaș. Am povestit totul cu alte ocazii, am arătat și câteva articole scrise apoi de studenți. Apoi a venit Provocarea, după care intrarea într-o altă lume.

Fix în urmă cu o lună lansam oficial proiectul Parsifal la Ateneu, „ținând spatele” mediatic (și tot ce implică PR-ul), împreună cu o echipă wow!:  Mădălina Barbărasă, Oana Ivan și Mihaela Raluca Tudor. Era atunci în gașcă și fosta mea studentă Raluca Teșea*. A fost o conferință de presă la Ateneul Român și gata! Mașinăria a început să zornăie la vedere.

Vedere din București. Fotografie făcută după conferința de presă din 22 iunie 2016. Cu: Raluca Teșea, Oana Ivan, Christian Badea, Mihaela Raluca Tudor. Foto: Andrei Gîndac

Câteva cifre (sunt bune când omul e emoționat)


În cifre, Proiectul cultural „Parsifal la Ateneu” a generat 1.154 apariții în Mass-media și Social Media (din care peste 300 la radio, TV, presă scrisă și online). Alte cifre, furnizate de partenerii care au făcut monitorizarea media și social-media, arată o audiență totală estimată de peste 5.309.159 de persoane și o valoare a aparițiilor cu conținut editorial de aproximativ 1.198.489 euro (rate card).

Știți cum e cu rate card-ul și cu estimările astea; trebuie pus câte un asterisc. Îl pun. Dar un lucru e cert: subiectul Parsifal la Ateneu  nu a lipsit în vara-toamna anului trecut din nicio publicație din România (radio, TV, agenție de presă, presă scrisă, social media).

Provocarea a fost să punem la punct o campanie comunicare culturală într-un mediu foarte nișat. Am căutat să poziționăm spectacolul „Parsifal la Ateneu” drept „cel mai important eveniment cultural muzical al anului”. În final, totul s-a transformat într-un adevărat „Fenomen Parsifal”. Acest lucru s-a datorat actului de cultură la cel mai înalt nivel internațional și campaniei de comunicare și promovare.

Klaus Iohannis: „A fost un spectacol special, pus în scenă de maestrul Christian Badea și echipa sa deosebită”


Nu intru acum în bucătăria tehnică a poveștii. Am făcut asta pe site-ul Tudor Communication. Punctez doar evenimentul Repetiția generală, unde sala Ateneului s-a umplut (au rămas afară sute de oameni pentru care îmi pare rău și azi...), eveniment la care a participat și președintele României, Klaus Iohannis, care a scris apoi un mesaj foarte elogios pe contul de Facebook.

„Am fost extrem de impresionat să întâlnesc în această seară, la reprezentația operei „Parsifal”, de la Ateneul Român, un public tânăr și entuziast, care a umplut sala. A fost un spectacol special, pus în scenă de maestrul Christian Badea și echipa sa deosebită, pe care i-am felicitat pentru performanța extraordinară. Mă bucur că generația tânără apreciază cultura de calitate și îmi doresc ca astfel de spectacole să fie și în continuare la fel de bine primite.” (Klaus Iohannis, președintele României)
Vedere din București. Președintele Klaus Iohannis, în picioare după Repetiția generală. Foto: Dragoș Cristescu


Ce mi-a venit? Mi-a venit dorul.

Și aș vrea ca povestea asta începută de Christian Badea să continue. Muzica lui Wagner e fenomenală și Bucureștiul, România, merită să aibă parte de ea. În stil mare. Eu cred că mai e nevoie de un mic pas.

Ce oameni faini!

Vedere din București. La Ateneul Român, după Repetiția generală. Împreună cu: Oana Ivan, Natalia Chiriac, Mihaela Raluca Tudor, Mădălina Barbărasă. Foto: Andrei Gîndac

Am lucrat excelent cu Alexandru Pătrașcu și Nicoleta Dascălu. Cu Imre Botond și cu Nicoleta Sacu. M-am bucurat să o cunosc mai bine pe Cleopatra David. Andrei Gîndac a făcut fotografiile (i s-a alăturat în toamnă Dragoș Cristescu). Dominic Vîrtosu a făcut afișul. Au mai venit alături de noi, în diferite etape, Anca Olteanu, Ioana Gonțea, Oana Maria Filip, Andreea Crăciun. A fost incredibila experiență cu elevii de la Liceul Waldorf.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu