Pagini

joi, 15 iunie 2017

Cum a dispărut Liviu Dragnea

Liviu Dragnea piere pe mâna lui, cu ajutor din proximitate
Noua față a premierului Sorin Grindeanu este doar aparent o surpriză. Încă de la numire au fost voci, în special din rândul jurnaliștilor timișoreni, care au spus că omul a avansat în carieră intrând în grațiile câte unui mai mare al zilei, cățărându-se pe umerii lui și trăgându-i un călcâi în ceafă la momentul oportun. De aceea, nu mă opresc acum la a-l analiza. În acest moment, Sorin Grindeanu reprezintă încercarea de a da o față umană încercatului partid PSD.



Un plan al premierului constă în rezolvarea crizei printr-un congres în care se poate întâmpla orice, inclusiv preluarea partidului. Căci lupta dintre găștile PSD este explicația haosului în care a fost dusă România în frumoasa seară a zilei de marți, 13. Aceia care se întreabă „Bine, bine, dar de la ce a pornit totul? Care este, de fapt, șpilul?”, au dreptate să se mire. Nu e numaidecât despre miza unui singur om de a deține în mâna lui toată puterea. Niciun ins cu scaun la cap, și aici mă refer la cei din jurul lui Liviu Dragnea, nu ar accepta să dea foc la țară doar ca să-l scape de pușcărie pe șefu'.

Rămân două variante: fie o parte dintre cei care l-au asmuțit pe Dragnea abia așteaptă să-i pună totul în cârcă, fie și-a vârât coada vreun inamic geostrategic taman atunci când Klaus de România juca tare la Casa Albă și se pregătea de discuții importante cu Angela Merkel și Emmanuel Macron. Vor mai fi fiind și alte variante, dar astea mi se par cele mai probabile.

Liviu Dragnea e pa!


În acest moment, singurul lucru cert este acela că Liviu Dragnea a pierdut totul. Intrase pe tobogan încă de la sfârșitul anului trecut, odată cu nominalizarea de capul lui a refuzatei Sevil Shhaideh. În acest moment, Liviu Dragnea decontează politic probabil cel mai răsunător și inexplicabil eșec al unui partid care cu doar o jumătate de an în urmă câștiga autoritar alegerile.

Liviu Dragnea nu s-a putut apropia de fotoliul de premier și a ajuns acum să patroneze un moment politic stânjenitor. În cazul fericit în care PSD va mai fi pus în situația de a propune un premier, numele acestuia nu va mai fi stabilit de Liviu Dragnea. Bunii lui prieteni din CEx îl vor trata cu sictir, pe bună dreptate, și își vor da coate, râzând de el. Pentru un lider este dezastruos momentul în care cei pe care se presupune că îi conduce încep să râdă de el. Cei care s-au sfiit să o facă în timpul escapadei costisitoare de la Washington, acum o vor face cu toată gura.

Liviu Dragnea e pa!, chiar dacă mișcarea lui Grindeanu va da greș. Tăvălugul pornit după momentul Sevil i-a agățat deja colțul mustății și îi boțește fața (vă avertizez că imaginea sugerată vă poate afecta emoțional).

Momentul e nașpa. Ce va urma?


Pronosticurile mele: Liviu Dragnea zboară și va ateriza probabil la penitenciar (o nenorocire nu vine niciodată singură). Lia Olguța Vasilescu, de exemplu, sau alte voci vehemente din jurul lui îi vor înfige cuțitul în spate, firește cu regret, și vor încerca să se cațere la șefia partidului, a guvernului și în postura de candidat la prezidențialele din 2019. Gruparea care l-a propulsat la un moment dat pe Victor Ponta în toate funcțiile posibile va încerca de asemenea să îi ia fața așa-zisei grupări Olguța. Sorin Grindeanu își va juca din răsputeri cartea - dar cele mai mari șanse sunt ca rolul lui să fi fost doar acela de detonator. Oricâte elogii i se aduc azi, nu-mi pare să aibă forța de a juca prea mult timp rolul principal. Pleiada de neînsemnați din care au fost recrutați mai mulți miniștri va produce alte și alte nume (așa se întâmplă în vreme de criză de cadre). Îl trec aici și pe Călin Popescu-Tăriceanu, care încă își imaginează că poate fi mare om de stat.

Klaus Iohannis are șansa să câștige noi puncte, dar nu e prea sigur ce va face cu ele. Îi rămâne jocul pe politică externă, dar are poziția șubrezită mult de aceste frământări interne inexplicabile. PNL continuă să se zbată în mediocritate între Orban și Bușoi, iar USR.... În fine, ratele în euro sau franci elvețieni ale românilor vor crește.


NOTĂ despre Rusia


Sorin Grindeanu a ținut să arunce o șopârlă referitoare la Rusia. Folosind o gafă din Raportul Darius Vâlcov (nume pe care l-a repetat obsesiv), a insinuat că Liviu Dragnea & Co ar sluji o falangă rusească, putinistă, în vreme ce el ar fi pro-occidentalul care tocmai stabilise lucruri importante cu omologul francez.

E o întreagă discuție aici și un amestec bizar de fake news, în care nu poți să te iei după ce spune fiecare, ci numai după ceea ce face. Trăim vremuri în care hoțul nu doar că strigă „Hoții!”, ci și scrie cărți despre asta. Un discurs e, deci, o bagatelă.

Atunci, după ce te ghidezi? Care e busola? Înțelept e să nu te încrezi nici în fețele pământii ale lui Dragnea și Tăriceanu, nici în exuberanța recent descoperită a lui Grindeanu și nici în aroganța Olguței. Să sufli în iaurt și să te ții de neamuri. Unchiul din America, mătușa europeană.

Sentimentul suicidului etern la români


Dacă ar avea un dram de minte, alegătorii ar trebui să vadă că inefabilul Program de guvernare al lui Dragnea, din care daddy și-a făcut Biblie, e un imens bullshit, ca să folosim un cuvânt de sorginte neaoșă dacă :). Că PSD, încă de pe vremea când era PCR, FSN, PSDR, PDSR, e doar o poreclă dată pentru a ascunde ipocrizie, șmecherie și interese obscure.

Acesta e, până la urmă, lucrul cel mai trist: deși a avut totul și nicio opoziție, PSD s-a ținut de șmecherii, a scos lumea în stradă, iar pentru oameni, ioc! Răbdarea românilor pare că se poate întinde la nesfârșit și prostia așijderea. Sentimentul românesc al suicidului etern. Fără scăpare.


7 comentarii:

  1. Chiar si-asa...sunt prea multi alegatori orbiti de doi lei primiti in plus ori de cresterea economica datorata consumului (nicidecum productivitatii). Multi spun ca tot pe astia ii voteaza, desi...la capatul tunelului nu poate fi decat o mare criza economica si haos social si politic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunicul meu avea o vorbă: schimbarea/gâlceava domnilor, bucuria proștilor.

      Ștergere
  2. PSD a fost la putere mereu, sub diferite forme si culori, nu stiu de ce au vrut sa epateze acum. Le statea bine cu inactivitatea si limbajul de lemn. Macar nu ne faceam griji ca ai nostri copii si nepoti vor plati o utopie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și astfel ajungem la întrebarea esențială: cui îi folosește?

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Folosește. Se mai animă lumea, mai dispar niște capete politice, mai ies altele la bătaie, crește consumul de popcorn.

      Ștergere
  4. Dle Hera,
    in primul rand, multumiri pt. articol, scrieti rar (in RL vreau sa zic), dar si cand scrieti...nu st insa de acord cu tonul pesimisy de la final. Pentru ca 1)nu uitati, am fost, totusi, 600000, in piata, si asta numai in Bucuresti. Credeti ca s-ar risca, TariDragnea, acum, la niste anticipate scurte, de vars? :) Eu nu cred, rezultatul ar fi ptevizibil, cu toata slabiciunea PNL+USR...2)cred ca atitudinea lui Iohannis d-a shimbat mult, din februarie incoace, fata de PSD. PSDistii nu au pe cine sa propuna, credibil, sa fim seriosi; daca pica Grindeanu, eu inca mai sper ca I. sa lase, cum il sfatuieste Basescu, PSDul in opozitie. De fapt, ar fi chiar de bun simt sa o faca ma mir chiar ca pesedeii, cu toata prostia lor, nu au prevazut totusi asta.

    RăspundețiȘtergere