miercuri, 4 ianuarie 2017

Interviuri la mișto pentru joburi importante (Planul lui Dragnea merge fără cusur, considering)

Imagini de la „interviurile la mișto pentru joburi importante

Planul lui Dragnea (îl numesc așa ca să aibă un nume, în realitate mai există acolo câteva personaje cu și fără mustață) merge deocamdată fără cusur, considering. În comisiile parlamentare a continuat teatrul ieftin, dar cu miză mare, la capătul căruia Guvernul Grindeanu 1 va obține votul de învestire. Acest teatru ieftin vine în contradicție flagrantă cu declarațiile sforăitoare ale personajului colectiv Dragnea-Tăricenau, potrivit cărora „Parlamentul nu este o instituție puternică sau una controlabilă, cu rol decorativ”, „Parlamentarii nu au șef și nu au mandat imperativ” etc. Deja avem două situații în care Parlamentul dominat de PSD și ALDE are mai degrabă rol decorativ: votarea la hei-rup, în două ore, a 200 de legi, și trecerea prin comisii a ministeriabililor în ritm de pas alergător.

Am văzut cu toții: 26 de oameni au participat la interviuri pentru niște joburi importante. Cu cât interviurile au fost mai moi, cu atât jobul a fost mai tare. Cel mai lejer i-a fost reprezentantei județului Teleorman, Carmen Dan, care va prelua Ministerul de Interne. O fi fost doamna în cauză foarte emotivă ori foarte slab pregătită? Putem să ne imaginăm orice, câtă vreme audierile au fost secrete. Da, secrete! Lucru care i-a indignat, pe bună dreptate, pe mulți. Eu cred că mai degrabă e vorba de prostie. A membrilor comisiei, a candidatei, a celor doi meseriași, Dragnea și Tăriceanu. OK, e erdoganism și putinism, dar nu cred ca așa se vor desfășura lucrurile, chiar dacă ăsta pare modelul preferat al găștii PSD-ALDE. Cred că secretomania de la audierile stimabilei de la Interne e mai degrabă prostie. Oricum, după episodul Parlament, echipa va merge la Palatul Cotroceni, pentru a primi și binecuvântarea președintelui. Apoi va curge lapte și miere și planul va fi dus mai departe la îndeplinire.

Spuneam că Planul lui Dragnea merge deocamdată fără cusur, considering. Pentru că Planul lui Dragnea a suferit o primă corecție importantă atunci când președintele statului, Klaus Iohannis, a amânat desemnarea doamnei Sevil Shhaideh, iar apoi a respins-o sec. Urmarea a nominalizarea lui Sorin Grindeanu, compromis care a însemnat un pas înapoi pentru Liviu Dragnea (care-și trăise deja momentul de glorie) atât în fața Președintelui cât și, mai dureros, în fața partidului. Odată cu Replierea Grindeanu, Planul Dragnea a intrat în modul fast-forward, pentru că Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu & Co. știu că nu vor mai avea înainte tot răgazul pe care au mizat.

Ultimul „audiat”: Florin Iordache, Justiție


Urmează o luptă surdă, cu atacuri la directe, tip blitz. Văzute și nevăzute. Principala țintă: Justiția. Ironic, Florin Iordache, nominalizatul la Justiție, a fost ultimul „audiat” azi în comisiile parlamentare. Nu trebuie să ne facem iluzii: vor fi și alte ținte. Mass-media independentă, câtă mai e, este de asemenea o țintă preferată din Planul Dragnea. Răfuielile dintre diferitele grupări ale serviciilor secrete nu se vor vedea cu ochiul liber, dar din ele vor decurge câteva mutări interesante – atât la capitolul destituiri, înlocuiri, numiri, cât și din punctul de vedere a tot felul de dezvăluiri (și nu mă refer aici la înregistrările de prost gust cu Sebastian Ghiță). Atenție și la buget, la sumele „puse la dispoziție”, la majorările salariului minim și a pensiilor, la scurgeri și contracte dubioase!
Totul, pe fondul zgomotului tot mai puternic: declarații tari, minciuni, denigrări, manipulări și scamatorii media.


Partea slabă a acestui plan este necunoașterea limitei suportabilității. În ultimele luni, Liviu Dragnea a jucat excelent cartea temporizării. Atunci când i-a fost clar că poate câștiga lejer prin neprezentarea adversarului, a redus la maximum acțiunile, crescând din când în când volumul promisiunilor electorale. Nu-i bănuiesc pe adversarii de la PNL de prea multă inteligență politică în această perioadă, dar au intrat și ei în jocul temporizării, astfel încât Liviu Dragnea & Co. și-au dat frău liber populismului. Până și ei, obișnuiți să dea din gură, au început să se mire și să se minuneze. Nu prea târziu, va trebui să și facă. Pe de altă parte, apar greșelile neforțate. Abuzul de la audierile pentru Ministerul de Interne e prima. Apoi va veni ceva care va forța limita suportabilității poporului Facebook. Un popor amestecat, dar care e cu totul altceva decât poporul PSD. Și decât poporul PNL, și decât poporul USR. Mă rog, eu am încredere că, după 26 de ani, românii, cei mai mulți dintre ei, au învățat jocul democrației și știu să facă diferența între libertatea capitalistă, așa imperfectă cum e ea, și putinism și erdoganism. 

P.S. La dezbaterile de la ședința pentru votul Parlamentului, Sorin Grindeanu a aplaudat discursul în care Raluca Turcan l-a făcut de ocară pe maestrul Liviu Dragnea. Singurele aplauze de la masa luungă a noului guvern. Va fi cool, credeți-mă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters