luni, 28 decembrie 2015

Iarna e ca vara

Palmier de Crăciun în Palm Beach. Sursa: RedWineAndPeonies
Am fost tentat să spun, de-a lungul întregii săptămâni care a trecut (sper că ați avut sărbători fericite, dragii mei), că președintele Klaus Iohannis s-a păcălit plecând de Crăciun în Florida, la Palm Beach. Dar, vai, avem și noi Florida noastră, aici, în București, mi-a venit să spun, privind cerul, soarele, salcâmii, "temperatura de mânecă scurtă".

miercuri, 23 decembrie 2015

Ca să ai scaun la cap, nu strică unul ca lumea sub fund (P)

Scaune de la importatorscaune.ro


... Dacă nu, acolo unde îți stau picioarele îți va sta și capul. Amenințarea întâlnită într-o sumedenie de povești citite în copilărie era ușor complicată pentru vitejii cu inteligență precară - ceea ce poate explica unele fapte de vitejie. Isteții și despicătorii firului în patru trec mai anevoie la acțiune. Mi-am amintit această amenințare când, căutând un scaun de birou, eventual un scaun directorial (de ce nu?), am născocit zicala din titlu ("Ca să ai scaun la cap, nu strică unul ca lumea sub fund").

vineri, 18 decembrie 2015

Ce au în comun interfoanele cu protecția mediului (P)


  


Atunci când comand pizza pun robotul să recite. Robotul sunt eu. O parte din mine, care spune automat numele străzii, numărul blocului, scara, etajul, apartamentul plus numărul de la interfon. Fiindcă interfonul face parte din adresă, din viața de zi cu zi. Deci, e o foarte decentă și presupus profitabilă idee de afaceri, luată în serios de suficient de multe firme, astfel încât să fie concurență între ele (dar are balta pește și oraeșele blocuri). O astfel de firmă este Electra Instal, http://www.electrainstal.ro/calculator, "o firma cu capital privat infiintata in anul 1992, principala noastra activitatea este distributia si montajul de interfoane si video interfoane produse de compania Electra din Iasi".

joi, 17 decembrie 2015

Peștișorul de aur și fondurile europene nerambursabile (P)

Accesare Finantari-Chronax
O parte din echipa Chronax
Dacă un român de afaceri ar prinde, mergând pe stradă, peștișorul de aur, și ar trebui să spună care îi sunt cele trei dorințe, i-ar cere cu siguranță acces rapid la fonduri europene nerambursabile, această năzuință supremă, acest țel de veacuri a poporului român.  

miercuri, 16 decembrie 2015

Cât de educativ e un titirez

Titireze de la Educlass

De ce un titirez? De ce le plac titirezurile copiilor din România (sau părinților lor)? N-ai cum să nu te întrebi, dacă stai un pic, dacă te oprești din vuiet. Dar titirezul nu se oprește, face zvrrrrrrr! și n-ai cum să nu te uiți la el, n-ai cum să nu te întrebi. Nu e cel mai simplu lucru să lansezi un titirez. Dar e ca mersul pe bicicletă. Nu se uită. Şi, dacă ești mai sofisticat, poți încerca să calculezi: viteze, număr de rotații, coeficienți de frecare etc. Probabil că momentul în care trebuie să faci un cadou pentru copii e cel mai bun moment să te întrebi tot felul de prostii. Mie mi s-a întâmplat căutând jucării la Educlass.


miercuri, 9 decembrie 2015

Păcănele la Târgul de Crăciun din București

Înghesuială la Târgul de Crăciun din București. Foto cu telefonul: Călin Hera

În orașe din toată lumea creștină civilizată sunt organizate în această perioadă târguri (de Advent, de Crăciun) unde lumea vine să se bucure. Unii se bucură de turtă dulce, vin viert, ciocolată caldă, jucărioare, vin fiert, cârnăciori, vin fiert. De lumini, de colinde, de gândul la nașterea Mântuitorului. Comercianții își freacă mâinile de bucurie. Edilii, la fel. 


luni, 7 decembrie 2015

Michiduţă se pregăteşte să piară (editorial în Evz, 6 dec 2010)

Serghei Narîșkin (dreapta), omul de încredere al lui Vladimir Putin și Călin Popescu Tăriceanu, alt om de încredere. Sursa: B1TV
Omul de încredere al lui Vladimir Putin, acest aşa-zis mascul alfa al politicii mondiale, este, cum altfel, un fost general KGB, scriam în urmă cu cinci ani în EvzPăstrez acest editorial, că nu se știe când vor fi de folos aducerile aminte. Mai ales că amicul Narîșkin e prieten bun cu președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost la București, invitat de Tăricean, deși se află pe lista persoanelor interzise în UE, și își păstrează, cum altfel, aceeași căutătură fără nuanțe, demnă de un general KGB.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters