Pagini

marți, 28 iulie 2015

Am încă un defect: vreau un City Break la Londra (P)

Am multe defecte, în afară de acela de a fi naiv. Pe unele le (re)cunosc, pe altele nu. Printre cele recunoscute se află defectul de a nu fi fost până acum, niciodată, la Londra. Am zis să repar. Am căutat rapid un bilet de avion pentru un City Break londonez mai pentru la toamnă, înainte de a începe copiii școala.
Oferta pentru zbor la Londra




În reclama de pe site-ul aerolines, unde sunt promise zboruri ieftine, scria negru pe alb „de la 79€”. Ceea ce suna într-un fel. Poate n-am ales eu bine datele, poate îți trebuie noroc chior să prinzi Londra cu 79 de euro, poate nu mă pricep. Sigur nu mă pricep.

Totuși, am găsit, chiar și așa, nepriceput cum mă aflu, două bilete cu 330 de euro, cu Ryanair. Plecare din București vineri, 11 septembrie, la 22:30, sosire în aceeași zi la Londra la 23:50, pe Stansted. Fusul orar mi-a sărit deci în ajutor.

Întoarcerea e duminică, 13 septmebrie, cu decolare la 16:30 de pe Stansted și aterizare la Otopeni după trei ore și douăzeci de minute (22:05). Tot cu Ryanair. De data asta, fusul orar și-a luat revanșa, echilibrând lucrurile.

Mie mi se pare destul de OK, deși sunt convins că dacă aș căuta mai serios, inclusiv pe acest site, aș găsi oferte și mai bune. Este posibil să fac acest lucru în momentul în care mă voi ocupa de rezervarea unei camere la hotel :).

Ceea ce apreciez la aerolines este faptul că fiecare destinație este însoțită de o pagină de prezentare, în limba română. Nu e lucrare de doctorat, dar textul trece în revistă câteva obiective turistice și comunică unele informații de bază; de pildă că o cameră double duce la 70 de lire pe noapte. Că tot vorbeam mai sus despre cazare...

Îmi place să caut destinații și să îmi imaginez că ajung acolo. Uneori renunț după ce îmi număr banii . Adevărul e că ne plimbăm mai mult virtual decât real. N-avem timp să facem atâtea călătorii câte ne dorim. Dar e fain că suntem mereu aproape-aproape, atât de aproape încât, măcar o dată pe an, hai la doi ani, tot ajungem undeva cu avionul. Măcar la un show aviatic, nu-i așa?

NOTĂ. Acest articol face parte dintr-o serie de texte din categoria „Pauza de publicitate”, marcate cu (P)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters