La capătul a
zece ani în care ţara s-a împărţit în băsişti şi anti-băsişti, lui Traian
Băsescu îi este greu să se împace cu gândul că de Crăciun va fi un fost. Aceasta este una din cheile în
care se poate citi declaraţia de presă de joi seară, în care pune tunurile pe
Victor Ponta (îi cere să demisioneze şi să propună un nou guvern, unul fără
Ponta; critică atitudinea şi explicaţiile faţă de redevenţe etc.) şi mai aruncă
ironii încoace şi încolo.
Da, ca să
rămână în viaţă (politică), Traian Băsescu trebuie să izbească azi cu sete ca
să poată avea mâine parte de adrenalină. Ridică miza, fixează clar cine e
adversarul, enunţă faptul că rămâne în ring şi încearcă să sugereze, fără
dubiu, că el şi numai el este voinicul care se va lupta, până la capăt, cu
balaurul. Atât că balaurul lui Băsescu este, tot el a spus-o, doar un pisicuţ.
Paradoxal,
Victor Ponta este încă mai mult decât Traian Băsescu, un fost. E pe făraş din seara în care a fost nevoit să-şi recunoască
înfrângerea într-un scrutin în care a investit totul, a fost arbitru-jucător şi
totuşi a pierdut lamentabil. Ştie toată lumea că există două explicaţii mari şi
late pentru care Victor Ponta se mai află încă, oficial, la conducerea PSD şi a
guvernului: n-a avut bărbăţia să demisioneze şi cei din spatele lui n-au găsit
încă pe cine să vâre în faţă (dezastrul fiind atât de imens).
Aşa încât
nici nu mai contează câtă dreptate are Traian Băsescu atunci când spune (de
cinci ori într-un singur discurs) că Victor Ponta este discreditat în
străinătate şi că a devenit „un bolovan de piciorul României”. Este banal.
Curaj, în aceste zile, ar fi să vorbeşti de bine despre Victor Ponta, să-i
găseşti lucruri bune în CV şi în activitate.
Prin urmare,
deşi este probabil prima oară când un preşedinte al României postdecembriste
cere public demisia premierului, acesta este doar un detaliu al ieşirii de joi
seara a lui Traian Băsescu. Este mult mai interesantă ironia aruncată în
debutul declaraţiei de presă către preşedintele ales, Klaus Iohannis („Profit
că e plecat domnul preşedinte ales şi dau şi eu nişte indicaţii”), care a
preferat să pătreze distanţa faţă de el, mergând de 1 Decembrie la Alba Iulia
şi nu stându-i lui de-a dreapta, cu respect, şi care, pe deasupra, şi-a permis
un concediu înainte de a se prezenta la noul loc de muncă.
Mai
interesant decât atacul la adresa lui Ponta este şi faptul că preşedintele
României bate obrazul, la final de mandat, Fondului Monetar Internaţional,
Băncii Mondiale şi Comisiei Europene (inclusiv reprezentantului în România al
Comisiei) pentru că au întors capul, privind de la distanţă „aventurile
fiscale” din România ultimelor luni. Cei care au urmărit cât de cât relaţiile
celor trei organisme cu guvernul Ponta ştiu că acuzaţiile lui Băsescu sunt doar
parţial adevărate.
În
concluzie, deşi aparent am avut de a face cu o ieşire dură din partea
preşedintelui Traian Băsescu, aflat pe final de final de mandat, în realitate a
fost doar bifarea unei acţiuni prin care şeful statului încearcă să probeze
costumul de lider al Opoziţiei.
„Chiar dacă
voi nu mă vreţi, eu aş vrea să vă stau în gât, măcar câtorva dintre voi”, e
mesajul pe care caută să îl transmită Traian Băsescu. Atât că opoziţia faţă de
Victor Ponta şi PSD nu e degrabă aducătoare de puncte, iar opoziţia faţă de
Klaus Iohannis e, deocamdată, ceva fără aderenţă poplară.
Abia acesta
ar putea fi începutul unei drame, care poate parafraza astfel un moment celebru
al campaniei electorale din 2004: Ce ghinion pentru războinicul Traian Băsescu
să facă opoziţie unuia care nu mai contează, respectiv altuia care îl ignoră!
Publicat în Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu