Pagini

vineri, 10 octombrie 2014

Încă o piruetă politică a domnului Ponta


Un scandal legat de presiunile politice asupra justiţiei este folosit, în plină campanie electorală, cum altfel decât tot politic. Cu cât scandalul e mai mare, cu atât e expus încă şi mai mult în vitrină şi expediat fain-frumos la export, să se bucure şi alţii. Pare de neînţeles de ce a simţit tocmai premierul Victor Ponta nevoia să cheme reprezentanţii diplomatici în sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, după cuvintele "denigratoare" ale preşedintelui României. "Este un fapt de o gravitate deosebită", spune premierul, care pare foarte îngrijorat de "periclitarea bunului mers al justiţiei" şi punerea sub semnul întrebării a independenţei acesteia. Ce înseamnă toate acestea?


Să le luăm pe rând. Totul a început cu o solicitare făcută de judecătorul Horaţius Dumbravă plenului CSM, prin care atrăgea atenţia asupra a două momente care, în opinia sa, aduc atingere independenţei Justiţiei (în paranteză fie spus, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei; am citat aici articolul 133 (1) din Constituţia României) şi cerea sesizarea Inspecţiei Judiciare. Judecătorul Dumbravă se referă, în solicitarea sa, la declaraţiile premierului Victor Ponta în cazul Lukoil, respectiv la cele ale preşedintelui Traian Băsescu în cazul Microsoft.

Gravitatea celor două acţiuni, prin efectele sale, este diferită, dar, în opinia judecătorului şi, ulterior, a tuturor membrilor CSM, ambele pot fi considerate îngrijorătoare şi pentru ambele se impunea sesizarea Inspecţiei Judiciare (la pachet cu o declaraţie făcută de Varujan Vosganian în legătură cu condamnarea lui Sorin Roşca Stănescu). Această poziţie a fost susţinută de altfel şi în intervenţiile publice ulterioare ale unor membri CSM, precum preşedintele instituţiei, Adrian Bordea, ori preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Aşa cum am spus, plenul CSM a votat într-o unanimitate destul de rară (este posibil ca la această unanimitate să se fi ajuns tocmai fiindcă în chestiune a venit vorba atât despre personajul Băsescu, cât şi despre personajul Anti-Băsescu).

Din păcate pentru el, declaraţiile* lui Victor Ponta reprezintă fără dubiu o presiune asupra magistraţilor implicaţi în dosarul Lukoil şi ar trebui citate, la "Aşa nu!", de fiecare dată când se vorbeşte despre această speţă. Întâmplător, intervenţia premierului, aşa cum a fost numit gestul, a fost făcută în favoarea unei firme ruseşti, subiect extrem de sensibil, în jurul căruia Victor Ponta s-a mai plasat în situaţii delicate. Mai mult, declaraţia premierului rimează foarte bine cu cea a ambsadorului Rusiei, Oleg S. Malginov. Acţiunea lui a fost brutală şi a produs efecte chiar a doua zi. Poate că procurorii chiar intenţionau să ridice sechestrul pe conturile Lukoil, dar deocamdată rămân faptele: au făcut-o ca şi cum ar fi executat dispoziţiile politicianului care se pregăteşte să lase scaunul de premier pentru jilţul de preşedinte.

Norocul lui Victor Ponta, evenimentele au luat o întorsătură aparent favorabilă lui. Pe de o parte, sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a făcut deodată cu cea referitoare la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu. N-avea cum altfel, au fost evenimente care au avut loc în aceeaşi perioadă. Pe de altă parte, ieşirea extrem de dură a preşedintelui, împotriva celor din CSM, a avut acelaşi efect: lumea vorbeşte mai puţin despre presiunile lui Ponta asupra procurorilor şi mai mult despre reacţia lui Traian Băsescu. Iar acum, încercând să puncteze încă şi mai mult, Victor Ponta face o nouă piruetă şi încearcă să întoarcă în favoarea sa o situaţie extrem de delicată pentru el.

Desigur, pe Victor Ponta nu îl interesează răspunsul destinatarilor oficiali, ci doar impresia pe care scrisoarea o va face asupra adevăraţilor destinatari, alegătorii. Este puţin probabil ca vreun reprezentant diplomatic al SUA, Comisiei Europene sau al statelor UE să răspundă la scrisoarea premierului român. Cel mult, aceştia vor face la un moment dat declaraţii generale, subliniind principiul independenţei justiţiei. Cu siguranţă, incidentul va apărea, mai mult sau mai puţin explicit, în următorul raport MCV.

Cu ce rămânem de aici? Cu atacuri deosebit de grave asupra justiţiei, cu enervări reale sau jucate, cu ieşiri în decor pe un subiect atât de important şi cu evitarea, prin piruete politice, a unei dezbateri adevărate despre România ca stat de drept. Deşi acesta este unul dintre cele mai importante subiecte ale campaniei electorale prezidenţiale. Dezbaterea despre justiţie este însă lăsată pe seama deja celebrelor descinderi şi arestări făcute de procurorii DNA, pe a dosarelor redeschise, culmea coincidenţei, tocmai în campania electorală. De ce oare niciunul din candidaţii care contează nu abordează serios aceste subiecte? De ce unii fac piruete şi tărăboi, iar alţii tac mâlc? Partea proastă e că nimeni nu mai aşteaptă răspunsuri, ci, doar, se pregăteşte pentru noul show politic, încă şi mai spectaculos decât precedentul, care va fi cu şi mai mare neruşinare pus pe tapet, în curând. Rămâneţi în faţa televizoarelor.

*Declaraţia incriminată: „Îmi exprim speranţa ca, fără a interfera în niciun fel în activitatea suverană şi independentă a procurorului, să avem grijă că e vorba de 3.500 oameni şi de nişte interese economice de funcţionare a altor companii extrem de importante şi sper doar în înţelepciunea şi responsabilitatea celor care anchetează de a găsi soluţia legală. Totuşi, aici nu e vorba că am prins pe cineva furând o maşină şi indisponibilizăm maşina, aici să indisponibilizezi conducte...bănuiesc că cei care au comis fapte penale nu fugeau cu conductele în Rusia sau nu ştiu unde şi nici rafinăria nu o mutau mâine din România. Dar justiţia este independentă îşi face datoria şi bănuiesc că, dacă se întâmplă ceva rău, cei 3.500 de oameni o să vină la mine, că aşa e cu justiţia. Eu doar sper şi ne dorim să se găsească soluţia legală prin care, pe de-o parte, să fie sancţionaţi cei vinovaţi, să se recupereze prejudiciul fără să aruncăm în aer acea chestie cu "Fiat Justitia Pereat Mundi" ("Să se facă dreptate chiar dacă moare lumea"-n.r.)...eu sper să fie doar cu "Fiat Justitia", fără să piară şi lumea numai din asta.” (Victor Ponta)


Text publicat în Cotidianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters