Pagini

joi, 18 septembrie 2014

Prima pagină în Scoţia în Ziua R, a Referendumului

Pagina elecronică a BBC News se deschide cu ştirea despre referendumul din Scoţia
The Guardian publică prima pagină a principalelor ziare care apar în Scoţia în Ziua R, a Referendumului pentru independenţă (18 septembrie 2014). Am şi eu o părere despre acest eveniment, sper să apuc s-o expun.

Decoamdată, comentez pe scurt primele pagini ale unei prese
care continuă să apară pe print bine mersi şi va continua probabil să apară indiferent de rezultatul referendumului. Pentru că există o tradiţie şi, desigur, un PIB muult mai ridicat decât, de exemplu, în România.

Aşadar.

The Daily Telegraph
The Daily Telegraph. Un citat din Robert Burns, 1795, poetul unionist care  scris despre mândria de a fi britanic (sic!). Probabil cea mai poetică pagină întâi a zilei. Fotografie în lumina apusului. Sau a răsăritului? Depinde în ce parte a buletinului de vot îţi vei bifa opţiunea (dacă eşti scoţian şi ai împlinit 16 ani).


The Guardian
The Guardian. United Kingdom văzut din satelit. Mult albastru, pentru că Marea Nordului e soluţia economică miraculoasă oferită de Alex Salmond, premierul Scoţiei. Marea Nordului contra Marea Britanie. Şi câteva date: numărul alegătorilor care vor decide soarta ţării.


The Herald
 The Herald. Ziua în care Scoţia cere să fie luată în seamă. Clasic, editorializat, fotografie generoasă, simbolică, dar care poate exprima orice.


The Independent

The Independent. Publicaţia atrage atenţia asupra celor 307 ani de "mâncărime" (de găsit o traducere mai bună!), adică atât cât a trecut de la o unire cam forjată, şi spune că, oricare ar fi rezultatul, asistăm la un exerciţiu democratic demn de luaare aminte.


The Scottish Sun

The Scottish Sun. Da sa nu. Scoţia începe cu o pagină albă. Altă primă pagină poetică, cu nişte mâini care respectă, presupun, o distribuţie echilibrată a sexelor şi a raselor. De acum înainte, nimic nu va mai fi la fel. De-aia e istoria mişto, că se scrie în fiecare zi. Ş.a.m.d.



The Scotsman

The Scotsman. Ziua destinului. Scoţia merge la urne pentru odcizie istorică a viitorului ţării. Fotografie de serviciu de la pregătirile unei secţii de votare.


The Sun
The Sun. Mă bucur, într-un fel, că The Sun a rămas consecventă stilului propriu şi în această zi. Titlul poate să înşele vigilenţa cititorului. E subliminal :). Better together. Mai bine împreună. Cică nu e vorba explicit de votul pentru independenţă, ci despre prinţul Harry, care se întoarce la fosta lui iubită, Cressida.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters