Pagini

luni, 7 iulie 2014

Războiul buricului pământului

Dosarul ICA, în care personajul vedetă este Dan Voiculescu, e genul de subiect de presă care nu poate fi evitat. Cum să nu vorbeşte despre asta? Voiculescu este printre ultimii „oligarhi” care încă n-a avut prilejul să urce cu cătuşe într-o dubă pe care scrie „arest preventiv”. Este, s-o recunoaştem, una din cele mai vânate imagini ale acestor zile.


De mai bine de o săptămână toate jurnalele de ştiri cu asta se deschid, cu dosarul ICA. E foarte normal, Dan Voiculescu fiind probabil cel mai controversat personaj postdecembrist. Pare intangibil, pare că nimic nu i se poate întâmpla, că numeroase mişcări din politica românească anume sunt făcute ca să-i iasă lui bine (sau rău). Notorietatea de care se bucură vedetele Antenelor este de zece ori mai mare decât a oricărui politician născut de Partidul Conservator.  În fine, îndelungata folosire a personajului ba ca „soluţie imorală”, ba ca inamic nr. 1 ori, dimpotrivă, ca vajnic şi până la capăt luptător dedicat antibăsismului total, fără nuanţe, fac din Dan Voiculescu un fel de buric al spaţiului carpato-danubiano-pontic.

Ceea ce, într-un fel, este. Dacă va cădea, Dan Voiculescu o va face cu zgomot. Va trage după sine o întreagă maşinărie, cu repercusiuni majore asupra prezidenţialelor din noimebrie. În funcţie de amploarea prăbuşirii, ar avea loc reorientări, deziceri, respectiv jurăminte de credinţă în lipsă şi, posibil, încercări de ieşiri în stradă (nespectaculoase, anticipez). Dacă, dimpotrivă, va rămâne în picioare, va urma o contraofensivă furibundă şi, e de presupus, o rapidă şi decisivă reorientare a principalelor forţe subterane din România. Miza e multiplă şi se referă atât la Palatul Cotroceni, cât şi la libertatea imediată şi pe termen mediu a principalilor actori ai Marelui Meci: Dan Voiculescu şi Traian Băsescu.

Da, am ajuns în faza finală a unui război mai vechi, în care au fost aruncate în luptă, pe rând, ţinte false ori piese grele. E greu de contracarat părerea încetăţenită că nu întâmplător a fost accelerat procesul ICA-Dan Voiculescu exact atunci când celălalt mare scandal al începutului de lungă vară fierbinte căpăta proporţii deranjante. Este vorba, fireşte, de scandalul Bercea Mondial, cu Mircea Băsescu, al cărui punct culminant a fost, deocamdată, arestarea lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României. Ţinta a fost Traian Băsescu, spun toţi isteţii din ţara asta, iar în România aproape toată lumea e isteaţă.

Toată lumea ştie „adevăratul motiv” pentru care se întâmplă un lucru sau altul. De fiecare dată, explicaţiile sunt însoţite de făcutul cu ochiul sau, pe nou, de informaţii pe surse ori de subtitraje pe fond galben la televizor. Nimic nu e întâmplător, totul e făcut ca să mascheze ceva, să schimbe vorba, să abată atenţia de la. Nu?

Ar fi grav dacă în anul 2014 procurorii încă ar mai pregăti dosare pe care să le ţină la sertar pentru a le arunca pe piaţă la nevoie. Ar fi grav dacă cele două burice ale pământului ar juca într-adevăr ping-pong cu Justiţia.  

În ceea ce mă priveşte, îmi place să cred mai degrabă în coincidenţe decât în făcături. Există fapte, există prejudiciu, sunt arătaţi cu degetul nişte vinovaţi. Dacă Voiculescu e unul dintre ei, dacă acuzaţiile procurorilor sunt probate, să fie pus cu botul pe labe! Cu cât se întâmplă mai repede, cu atât mai bine. Va fi un buric al pământului mai puţin.


Tot aşa cum e necesar să fie descâlcită rapid şi afacerea Bercea Mondial-Mircea Băsescu, orice implicaţii ar avea. E valabil în cazul tuturor dosarelor grele, antice şi de demult. Sunt de preferat adevărurile dureroase, chirurgicale, unor complicităţi călduţe şi perfide. 

Text publicat în cotidianul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters