Pagini

joi, 16 ianuarie 2014

Prima generaţie a corespondenţilor de război

Prima generaţie a corespondenţilor de război şcoliţi în România postdecembristă. Eu sunt al treilea din dreapta. Foto: ?
Marius Huc a salvat, ştie el cum, o fotografie despre care spune că e "din Mezozoicul timpuriu". Nu suntem chiar atât de bătrâni, dar a trecut mult de atunci (vreo 20 de ani!).

M-am înscris aproape din întâmplare, în căutare de, cum se spune azi, noi provocări. Au fost câteva cursuri interesante. Ne-au dat şi uniforme (cu împrumut). A fost, se pare, o gaşcă veselă. Prea multe amintiri nu mai am. Prespun că n-am pus foarte mult suflet şi că mă grăbeam mereu spre lucruri mai importante. Nici nu-mi amintesc foarte bine dacă am făcut acest curs înainte sau după războiul din Transnistria, pe care l-am "corespondat" împreună cu Sorin Stanciu pentru Revista NU.

Oricum, mulţi dintre cei care au absolvit acel curs au ajuns jurnalişti de vază şi chiar mai mult decât atât.
Marius Huc şi cei pe care i-a "tăguit", ca să folosesc un feisbucsism, au reuţit să identifice vreo zece tineri mititei: Marius Huc (incredibil de subţire), Antoaneta Dohotaru, Val Vâlcu, Doru Dragomir, Cătălin Radu Tănase, Adina Anghelescu, Viorel Apetrei, Sorin Avram, Monica Szlavik. Dacă mai ştiţi, spuneţi, aici sau pe Facebook.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters