luni, 27 februarie 2012

Opoziția de catifea

Așadar: grevă parlamentară (sau ce-i). Nu participăm la votul de învestire. Nu participăm la discuțiile de la Cotroceni. Băsescu să nici nu se gândească la un șef SIE din rândul PNL, tuna Crin Antonescu (și fulgera). Oau! Ce monolit!
Adineauri, nenea Teo Meleșcanu s-a sacrificat pentru țară și a acceptat șefia Serviciului de Informații Externe. E un domn.

P.S. Să-mi spună cineva cam câte procente se scurg din zestrea USL după această lovitură.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Ce face Băsescu-PDL cu 1/2 din PNŢCD

Statuia lui Corneliu Coposu, Bucureşti, 2012 - FOTO: Calin Hera

Mişcarea asta populară pe care o pune la cale PDL e ca o pălărie cu care Măria, boită oricum pe obraji, vrea să rupă gura târgului (sau măcar să aburească doi-trei alegători ameţiţi). Mi se pare o oboseală. Şi, da, un gest disperat, a cărui idee principală e aceea că românii sunt bătuţi în cap şi foarte uşor de prostit.

Cu alte cuvinte, hai s-o îmbrăcăm pe distinsa doamnă Elena Udrea într-un tricou nou, mulat pe corp (puteam să mă abţin de la amănuntul ăsta, ştiu), să-i îmbrăcăm pe Flutur, Olteanu, Sulfina, Lăzăroiu, Gabriel Oprea*, Baconschi şi mai ştiu eu ce Igaşi cu tricouri asemănătoare şi să zicem că e altceva la mijloc - familii europene, modernitate, dinamism şi cinste de dă pe dinafară! Cam ăsta-i planul.

Iar pe tricou ar putea să scrie PNŢCD, că e un brand care poate prinde. Parcă-l văd pe Traian Băsescu

marți, 21 februarie 2012

miercuri, 15 februarie 2012

Oamenii de pe trotuar, cantitate oprescuneglijabilă

Printscreen de pe site-ul antena3

Atunci când vom evalua comportamentul primarului general, al subordonaților săi și al firmelor responsabile cu deszăpezirea eu, unul, mă voi raporta și la starea trotuarelor și la pereții de zăpadă murdară creați în urma acțiunii curajoase a plugurilor și a altor utilaje specifice.

Pare că nimeni nu s-a gândit la bieții pietoni, cei care, la o adică, vor fi chemați la vot în data de 10 iunie. Știu, la ora aia altele vor fi problemele bucureștenilor (de exemplu, nesfârșitele lucrări de plombare a străzilor și bulevardelor ciuruite de sare și de utilaje de deszăpezire despre care am pomenit mai sus). Dar e greu să uiți că, pe vremea când iarna era ca iarna, pare că puțin i-a păsat de omul de pe trotuar.

Să n-aud să s-a răstit la „operatorii de deszăpezire” pe motiv că ambsadele din sectorul 5 au străduțele blocate! De la răstit la  anulat contracte & penalizări din greu e cale lungă, cale pe care aș paria că n-o va străbate. Zic.

Hotnews inventează ministerul economiei de dezinformare

Titlu scris fără prea multă bătaie de cap. Autorul ar fi trebuit să lege dezinformarea de acuzație, nu de titulatura ministerului


Știu că și alții vor fi cu ochii pe mine, dar vreau să ridic ștacheta, așa că semnalez, colegial, greșeala din titlul unei știri de pe hotnews. Desigur, nu avem de a face cu ministrul economiei de dezinformare, ci cu eventuala acuzație de dezinformare adusă bietului Bode.

Petrișor Obae a avut dreptate

Confirm știrea dată de Petrișor în urmă cu o săptămână: în perioada următoare mă voi ocupa de site-ul televiziunii Digi24. M-a atras faptul că redacția este condusă de Răzvan Mitroi și că Valeria Dorneanu are, de asemenea, un rol important aici. Am întâlnit multe vechi cunoștințe, cu care am lucrat foarte bine de-a lungul timpului, la ProTV, Realitatea, B1, iar proiectul site-ului mi s-a părut o provocare foarte-foarte interesantă.

P.S. Va trebui să povestesc, neapărat, despre experiența infocsm.

marți, 14 februarie 2012

Grecul și franțuzoaica. O fotografie cât 1.000 de cuvinte


Atunci când s-a spus că o fotografie face cât o mie de cuvinte nu exista, încă, această fotografie*. Ministrul finanțelor din Grecia, Evangelos Venizelos, pare o combinație între tâmp și șmecher de Balcani. Pare un îmbuibat (pe datorie), care o duce la exasperare pe franțuzoaica Christine Lagarde, șefa FMI. Oare ce înseamnă, în termeni diplomatici, atunci când exasperarea are pumnii încleștați parcă mai mult chiar decât fălcile?

*Fotografie luată de pe spiegelonline (am aflat despre ea de la un cititor hotnews - apropo, știrea de pe hotnews e scrisă cam abiguu, ca să mă exprim eufemistic)

joi, 9 februarie 2012

Roșia Montană. Cifre de dat la tot poporul


Mă bucur că se produc și clipuri video împotriva exploatării RMGC. E drept, deocamdată nu sunt difuzate decât pe youtube și prin intermediul câtorva site-uri și bloguri. E bine și așa.

P.S. Atunci când căutăm miza menținerii la putere a regimului Băsescu nu strică să luăm în calcul și proiectul de la Roșia Montană unde, arată și filmulețul de mai sus, s-a cheltuit enorm pe publicitate și lobby (autorul filmulețului estimează 65% din 300 de milioane - aș vrea să văd cifrele exacte!).

Zarul de fugă

Până la urmă, zarul de fugă e cel convenabil, previzibil, prevăzut în urmă cu un an sau doi: PDL iese din prim-planul puterii, păstrând toate butoanele.

Dacă iese bine faza cu Ungureanu şi copiii e bine, că totul se cuantifică în dreptul partidului (pe liste îi vom găsi pe toţi aşa-zis sacrificaţii de ieri, loturile BVB şi Udrea), apoi poate zice că are cadre tinere, de nădejde, butonabile, başca un prezidenţiabil.

Dacă iese prost, iar nu-i varianta cea mai rea, că se şifonează mai mult MRU şi copiii şi, cu puţin noroc, Udrea şi Boc vor putea marşa pe ideea că dacă ar fi continuat ei, care ştiau cel mai bine, ieşea altfel, să-ţi fie ruşine Dinu Patriciu! Oricum, mai prost decât să iasă prost cu Boc şi Udrea vizibili nu are cum să fie.

Privind din această perspectivă şi ţinând cont de amănutul că sunt destui ochi albaştri în schemă, poate apărea, pe undeva, şi ideea de premeditare.

Desigur, nu e de lepădat ideea sugerată, exprimată de-a dreptul de Dan Şelaru (împărtăşită, pe alocuri, prin punctele esenţiale, şi de Naivul de mine): Întâiului Marinar i s-a arătat pisica, Traiane, nici nu ştii cât de mic începi să fii!, treptat, Structurile, agenturile sau oricine altcineva în afară de popor (ca să spun vorbă mare) va prelua, treptat, pârghiile şi accesul la resurse.

Oricare din aceste ecuaţii are necunoscute şi poate oferi rezultate interesante. Nu-i de colo nici un sistem de ecuaţii, ceva care să le combine, adaptări de moment. Din păcate, Alternativa credibilă, coerentă, cu cojones, e încă la stadiul de dorinţă şi nu de putirinţă. Aşa-mi pare, cu regret.

miercuri, 8 februarie 2012

Prea mulţi ochi albaştri pentru gustul meu

Predoiu interimar, MRU-SIE desemnat, Gabriel Oprea bine înfipt, să trăiţi!
Ştiu, vorbim de imagine şi de răgaz (pt PDL, probabil singurul colac de salvare al Întâiului Marinar). Dar mi se pare, în acelaş timp, o tristă captivitate. Să zicem că cel puţin unul dintre cei patru nominalizaţi sau subînţeleşi în acest articol e doar un bun profesionist şi atât. Tot rămân prea mulţi ochi albaştri pentru gustul meu.

duminică, 5 februarie 2012

Ce înseamnă Codul Igaş

Am fost şi eu martor al golirii rafturilor din ziua de joi, 3 februarie, după anunţul lui Igaş şi am o observaţie şi o explicaţie.

Observaţia: nu îmi dau seama, recunosc sincer, cine e mai iresponsabil, media sau politicienii. Goana după rating sau unici naşte monştri.

Explicaţia: înspăimântarea făcută Igaş n-ar fi ţinut dacă ar fi existat vreo brumă de încredere în capacitatea autorităţilor de a gestiona problemele de zi cu zi. Faptul că lumea a dat buzna în magazine să-şi facă provizii de orice duce mai aproape asemănarea între ceva anume din timpul regimului Băsescu cu ceva anume din timpul regimului Ceauşescu.

Vă las pe voi să definiţi ceva-ul. Eu mă mulţumesc să spun că acel ceva e semnul că regimul Băsescu se va sfârşi înainte de termen, ceea ce înseamnă inclusiv o înfrângere a celor care au crezut în mai bine (nu contează dacă acum sunt băsişti, antibăsişti sau sictiriţi).

P.S. Igaş a spus ulterior că ziarista e de vină, că i-a pus vorbe în gură. Asta nu schimbă cu nimic starea de fapt.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters