Pagini

marți, 22 noiembrie 2011

Nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu

Eu cred că Operațiunea Suspendarea 2 nu are șanse reale (Ovidiu are o explicație simplă, referitoare la Legea referendumului). Dar.

Cred, de asemenea, că motivele invocate de cei din USL nu sunt chiar simple invenții (și aici mă despart de Ovidiu), întrucât vorbele pe care le spune președintele ”la televizor” (eventual în mod repetat) pot dăuna grav sănătății națiunii.

Prin urmare, pot presupune că nu naivitatea îi dă afară din casă pe Ponta și Antonescu, caz în care Operațiunea Suspendarea 2 își are rostul și fiindcă politicienii din Opoziție uneori pur și simplu n-au dreptul să tacă. Dacă toată această poveste va porni o dezbatere bazată pe argumente, va fi cu atât mai bine. Alte rosturi nu văd acum.

În altă ordine de idei, nu susțin nici genul de reacții hormonale, ca să le numesc așa. Vai de poporul ai cărui reprezentați, în loc să judece responsabil, dau fuga cu pudră pe obrăjori, de dragul show-urilor TV!

Putem porni o discuție întinsă despre motivele care au dus la decredibilizarea justiției din România. Unele țin de hibele din interior, altele de legislație, iar lor li se adaugă și mesajele transmise insistent de actori politici intersați să existe ape tulburi în care să pescuiască voturi. Așa cred eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters