Pagini

joi, 31 martie 2011

Adi Mutu n-a salvat pe nimeni

Iertaţi-mă, vă rog, dar e cel puţin penibil să-l faci pe Mutu erou naţional după un meci de fotbal cu echipa micului şi fermecătorului stat Luxemburg, chiar dacă eroul a marcat două goluri în cele 84 de minute în care a fost pe teren.

Mutu n-a salvat pe nimeni (aşa cum îi tot dădeau înainte comentatorii meciului). Nici seara petrecută în faţa televizorului, nici echipa de fotbal a Ro mâniei, nici soarta selecţionerului Răzvan Lucescu, nici şansa lui Chivu de a reveni la Naţională.

Nu şi-a salvat nici măcar propria carieră, care ar fi putut fi strălucitoare dacă nu şi-ar fi dat (nonşalant) cu stângu-n dreptul, de atâtea ori.

Mica victorie de la Piatra-Neamţ chiar nu înseamnă nimic. Doar un prilej de faulturi între cei ce alcătuiesc aşa-zisa lume a fotbalului.


NOTĂ. Aceasta a fost tableta TV de azi. O public si aici pentru a dovedi că durerea are leac si dacă e microbistică (sic!) si pentru a-mi exprima admiratia în fata inventivitătii comentatorilor de pe evz.ro: fiecare înjurătură pe care am încasat-o (gratuit, fireste) a primit câte o replică (în general, injurioasă) de la cineva care a semnat „hera”. Mi se pare extraordinar. Practic, poti să semnezi si Doamne-Doamne si să pretinzi că ierti păcatele postacilor. Tot aia e.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters