joi, 28 octombrie 2010

Boc - singur şi alb-negru

Ca să completez ideea din Tableta TV, am rămas şi cu jocul ăla cu dosarele cu semnături ("Moţiunea populară") îngrămădite în jurul lui Boc. Totuşi, o posibilă fotografie a zilei poate fi cea făcută de Alex Mazilu - recunoaştem sau ba, Boc a câştigat bătălia, chiar dacă el, unul, e cam singur şi cam alb-negru.

miercuri, 27 octombrie 2010

Motiunea - fiecare îsi joacă rolul cum stie mai bine


Echipa Militiei Spirituale în balconul Parlamentului, afisând două dintre mesajele cu care s-a pregătit pentru Motiunea Octombrie 2010. Captură de pe B1 TV

Dacă ar fi să se ia după discursurile din Parlament,n-am mai vorbi la ora asta despre guvernul Boc (care n-are viitor nici dacă trece motiunea, nici dacă nu - mi se pare neinspirat să alături cei doi termeni, guvernul Boc si viitor; înteleg ce au vrut colegii mei de la Stirile B1, dar cred că nu le-a iesit).

Cred că e simbolic faptul că, după discursul lui Crin Antonescu (îl puteti vedea aici), Emil Boc a iesit din sală. A iesit să plângă, le-am spus câtorva colegi care s-ar supăra dacă motiunea ar trece. Mă impresionează faptul că Antonescu reuseste să rostească un discurs liber de peste 10 minute, dens si coerent. Cel mai mare impact cred că l-a avut atunci când a spus că reformă nu înseamnă să le spui profesorilor că au salarii prea mari, că guvernul Boc nu reprezintă nici dreapta, nici stânga; mi s-a părut de efect si adresarea „domnule prim-ministru si domnule Vasile Blaga”.

Si Ponta a jucat rolul pe care trebuia să-l joace. Pe mine m-a amuzat cum a stat în stradă, în mijlocul manifestantilor, în ploaie, si după ce a început sedinta din Parlament, cum a urcat la tribună direct din stradă.

Si Emil Boc a făcut ceea ce trebuia să facă: a venit cu cifre si a încercat să transmită mesajul că aceia care luptă împotriva lui se opune reformelor.

În fine, si cei de la Militia Spirituală s-au răcorit (vezi foto de la începutul postării). Să vedem cum va fi după vot.

Un gând la retragerea Melaniei Medeleanu

Chiar dacă sunt deja sase ani de când am lucrat cu Melania Medeleanu, deci o viată de om, i-am împărtăsit emotiile de la ultimul jurnal. Dacă nu ar citi nimeni-nimeni ce scriu aici, as mărturisi că am simtit si eu ceva pe la coltul ochilor.

Melania a fost, probabil, cea mai plăcută surpriză pe care am avut-o atunci când am condus stirile de la Realitatea TV. Era o perioadă bizară (post-Cristoiu si ante-plus nitel-Dan Andronic), într-o redactie destul de cenusie, aflată la capătul de metrou 23 August. Am găsit acolo, curios, câtiva oameni pasionati, valorosi (pe unii îi vedeti acum la RTV).

Melania era o piatră pretioasă. Nu singura (trebuie neapărat să povestesc odată despre zilele de atunci!), dar strălucea. Într-o vreme în care încă era suficient să arăti bine si să citesti cât de cât coerent prompterul, Melania era printre cei care stiau ce spun, erau preocupati - si transmitea asta. Am făcut, cu Melania în prime-time, cu tehnica precară de atunci, câteva jurnale de care sunt mândru si acum.

La un moment dat, a avut o superofertă de la Antena 1. A stat mult în cumpănă. Am sfătuit-o să rămână, totusi, la o televiziune de stiri, să apară zi de zi, să crească astfel. A fost o hotărâre grea si, sunt convins si acum, cea bună. Melania Medeleanu e, azi, nu doar una dintre cele mai frumoase jurnaliste TV, ci si una dintre cele mai bune. Am zis să zic.

Notă. Găsiti la Petrisor Obae un filmulet emotionant. Recomand.

Cum a luat Tolo stenogramele la bani mărunti

Observ (via Ovidiu) că Tolo face vâlvă (si bine face, zic eu, subiectul nu merită trecut între paranteze) în legătură cu stenogramele Vîntu. Mi-am exprimat si eu convingerea că ele au fost livrate. Iar faptul că prima transă a fost cu puncte-puncte, cu anume puncte-puncte, mi-a adus aminte de deprinderea de a citi printre rânduri, exersată pe vremea lui Ceausescu.
Apropo de Ceausescu, asa cum am mai spus undeva (am descoperit unde: în Evz!), la aproape 21 de ani de la împuscarea lui Ceausescu avem (să nei iasă pe nas) si comunisti si securitate...

Notă. Mi se pare important, pe de altă parte, că la CNA s-a vorbit despre ingerinte politice în televiziuni. (Tableta TV, aici). Mi se pare important că reprezentantii Realitatea TV le-au recunoscut destul de fătis (chiar dacă au fost declaratii „politice”, de dragul licentei). E un precedent bun si pentru alte discutii de acest fel, referitoare si la alte televiziuni. Nu?

luni, 25 octombrie 2010

Ziua Regelui



Spun si eu La multi ani!
Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Rege, de mai multe ori. Prima oară eram în multime, ultima oară în redactia EVZ. De fiecare dată, parcă mai era ceva, în afară de persoanele „implicate”. Ceva cu totul si cu totul deosebit.

La Ateneu e o Gală în cinstea Majestăti sale (amănunte aici), transmisă în direct de TVR Cultural (18.00), iar seara, pt TVR1, va fi un film despre „pasiunea de o viață a Regelui Mihai, automobilul”.

UPDATE. Probabil cea mai memorabilă întâlnire a fost cea din anul 2002. E ceva personal. Am povestit aici.

vineri, 22 octombrie 2010

Hârjoană între Elena Udrea si Traian Băsescu

M-a surprins faptul că cel mai mare susţinător al femeilor în politică - căruia multe femei din PDL îi datorează cariera politică şi funcţiile - nu ne-a dat şanse la funcţia de preşedinte al partidului şi nici la cele mai înalte funcţii în stat. Iar acestaa este un motiv de decepţie pentru noi, femeile din PDL.” (Elena Udrea, la „2+1”, pe B1 TV)



Este prima declaratie publică în care Elena Udrea se arată surprinsă si deceptionată de ceva ce a făcut Traian Băsescu. Vor fi fiind probleme în „Paradis” sau e doar o hârjoană?


Părerea mea: e o hârjoană care anuntă că, inevitabil, vor fi probleme în „Paradis”.


NOTĂ.
Am scris o tabletă despre alt aspect al prezentei Elenei Udrea în studioul B1 din redactie EVZ.

marți, 19 octombrie 2010

Comunismul şi Securitatea (după 20 de ani)

Reactivarea lui Ion Iliescu nu înseamnă neapărat că PSD va face în viitor întocmai cum spune bătrânul lider comunist. (Deşi, la o adică, dacă interesul electoral ar cere-o, Victor Ponta&Co. n-ar avea nicio roşeaţă în obraji să defileze cu idelile expuse de Ion Iliescu sâmbătă la Sala Palatului, să reabiliteze, la o adică, regimul comunist, sau măcar "părţile lui bune". Scopul scuză mijloacele este, acum, cuvânt de ordine.)
Reactivarea lui Ion Iliescu ţine de context: românii o duc prost, speranţele sunt de doi lei, iar memoria colectivă priveşte selectiv în trecut - recentul sondaj de opinie CSOP, făcut la comanda IICCMER, relevă o creştere uriaşă a numărului nostalgicilor regimului comunist (văzut de unul din doi ca o idee bună, dar aplicată prost). Să-l lăsăm pe Iliescu să-şi recite poezia, avem nevoie de toţi dispe raţii din ţară, îşi vor fi spus, cinic, strategii PSD. Iar Ion Iliescu nu i-a dezamăgit. A dat glas unui discurs care poate fi apreciat drept istoric, comparabil cu cel rostit în faţa minerilor, la Romexpo, în data de 15 iunie 1990.

--- acesta e începutul editorialului din EVZ de azi. Pt restul, dau link la evz.ro, deşi mai am de zis.

luni, 18 octombrie 2010

Stenogramele Vîntu. Cine plânge la urmă

Sunt dezgustat după lectura stenogramelor din dosarul Vîntu. Stiu, au fost livrate ca să se demonstreze ce mare caracatită întinsese mogulul. Cât de mult controlează el. cât de periculos era. Cât de slugi îi erau, îi sunt, liderii politici din opozitie.

În ceea ce mă priveste, n-am mari revelatii citind stenogramele (aici sau aici si aici - ceva în plus). Partea cu limbajul „intelectualului” Vîntu o stiam. Auzisem despre celebra expresie cu batista. Nu mă miră atitudinile unora dintre oamenii din jurul „mogulului”. Presupun că ei pică cel mai prost din toată povestea. Desi tintele sunt altele. Două, as zice.

Prima: trebuie demonstrat că avea dreptate Băsescu - Vîntu e Mogulul rău, vă dati seama ce naspa era dacă ar fi câstigat Geoană, deci Vîntu? (Aceeasi idee a prins si în cazul Cătălin Voicu, de astă-iarnă). Acum, Băsescu îsi credibilizează adversarul. L-a identificat, e unul redutabil, unul prins deja într-o droaie de dosare, dar e o tintă falsă. În fine, asta n-are a face, câtă vreme l-a credibilzat, a indus ideea că el e. În acest fel, lupta politică, incompetenta guvernării, afacerile pedeliste si alte răfuieli „omenesti” vor trece în plan secund în opinia publică, ademenită să privească spre f...-urile si p...-lele din stenograme.
Pariu că principala apărare la motiunea de cenzură va fi tocmai asta: mogulul, încoltit, v-a asmutit, politicienilor din opozitie!

A doua: liderii opozitiei sunt si ei „prinsi” în stenograme, iar atât timp cât „furnizorul” dă citate trunchiate, acestia vor fi murdăriti, că sunt în realitate sau că nu sunt. Presiunea de pe Boc&Co. se mută (asta e intentia) pe Crin si Ponta.

Ceee ce mă dezgustă însă si mai mult si mi se pare cu adevărat periculos este faptul că aceste stenograme au fost întocmite (ce legătură au discutiile Vîntu - Stelian Tănase prezentate cu dosarul Popa?) si au fost livrate. Sorry, dar asta e politie politică.

UPDATE (precizare). Nu-s nici pe departe fan Vîntu. Mă deranjează, asa cum am spus-o adesea, securistii si smecheriile lor si metodele lor. Cred în onestitate, desi asta mă stampilează ca naiv cu diplomă. Totusi, am încercat să găsesc în aceste stenograme, care au explodat azi în EVZ si apoi mai peste tot, ceva care să justifice filarea lui Vîntu, pe dosarul FNI-Nicolae Popa (din care au fost extrase). Vă rog pe voi, cei mai destepti ca mine, să mă luminati. Până atunci, contemplu filajul la sânge si livrarea oportună. 

vineri, 15 octombrie 2010

Nu încercati asa ceva acasă

Probabil cel mai relaxant moment al acestei săptămâni la „Evenimentele zilei” (emisiune transmisă de B1 TV din redactia EVZ) a fost unul despre o întâmplare deloc relaxantă: saltul cu parasuta al colegei mele mai tinere, Andreea Strachină. (Am povestit dincolo despre ce e vorba, găsiti aici filmuletul saltului în tandem)

Fotografie făcută în timpul saltului de o tanti de la Discovery Channel. 
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită (dacă vreti să vedeti fata Andreei deformată de căderea liberă ;) )

Ceea ce vreau să spun acum e că mă bucur că isprava Andreei a ajuns la teve si că a aflat de ea ceva mai multă lume. Asa cum am spus si în timpul scurtei mele interventii din studioul B1, dacă as fi stiut că Andreea urmează să sară, si nu un coleg al ei, as fi făcut tot posibilul s-o împiedic. Când am aflat că a sărit, am fost mândru de ea. Consider că un jurnalist trebuie să fie nu doar onest si de bună-credintă, ci si foarte îndrăznet, să aibă curaj si, poate, un mic dram de nebunie. Îmi place să cred că Andreea le are pe toate acestea si că se mai nasc în România jurnalisti buni.

În orice caz, NU ÎNCERCAȚI AȘA CEVA ACASĂ!

joi, 14 octombrie 2010

Moment ridicol la protestul de la Finante

Pot să râd? Tocmai am ascultat imnul national lălăit de protestatarii de la Ministerul de finante. Nu discut legitimitatea prostestului. Dacă oamenii primesc mai putini bani, e firesc să fie nemultumiti.
Că stimulentele ălea erau o porcărie, un compromis (asemănător, până la un punct, contractelor de drepturi de autor) acceptat de toată lumea e o poveste.

„Fotocaptura” am făcut-o la momentul aplauzelor si strigătelor ca la meci care au făcut trecerea de la imn la melodia „Demisia”. În mâna tipului din centru se află o foaie de pe care citeau cei din jurul lui versurile imnului national. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Dar cineva nu are simtul ridicolului. Pentru că mi s-a părut ridicol să-i aud pe oamenii ăia cântând imnul pe holuri (două strofe), apoi trecând, nonsalant, la altă melodie: „De-mi-sia, de-mi-sia!”.

P.S. Faptul că momentul a fost ridicol nu înseamnă că guvernul e mai putin ridicol. Doar că principialitatea protestului, câtă e, s-a acoperit de ridicol (din punctul meu de vedere). A, am văzut si o vuvuzea în montajul de pe Realitatea TV.

miercuri, 13 octombrie 2010

Victor Ponta: Călin Hera e cam de dreapta

Am fost tras de mânecă: vezi că a zis Ponta de tine. M-am dus să văd ce. Am văzut:

Am citit un editorial foarte corect, tineti-va bine, in “Evenimentul Zilei” – ”Tezele de la Cotroceni” de Calin Hera. Daca o sa-l dea afara pt aprecierile mele nu ma supar, e cam de dreapta Dl. Hera, ar putea avea ocazia sa vada cum e capitalismul salbatic! Dar editorialul e chiar echilibrat si trateaza o problema care m-a framantat tot weekendul – sa mergem sau nu la consultari cu Dracu?

Întreaga postare, aici.

Atunci când un editorial al meu e apreciat ca fiind „foarte corect” mă bucur. Dar...

Mi se pare foarte dăunător că încă vedem lumea în alb si negru, că n-am aflat că s-au inventat culorile. Ăia care sunt cu noi sunt albi, ăia care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră, deci negri. E pe viată si pe moarte.(Nu-i cazul să fac eu vreun laudatio pentru Evz; sunt multe lucruri care nu-mi plac nici mie, asa cum mai sunt destule care-mi plac. Dar e la fel de dăunător să spui că la Realitatea TV sau la Antena 3 toti sunt slugoii mogulilor, precum e nefericit să te miri că pot fi în Evz lucruri „foarte corecte”.)

Întâlnesti asta peste tot. Pentru fix aceleasi idei (de exemplu cele din editorialul citat de Victor Ponta), numerosi postaci băsescieni mă înjură la comentarii, în Evz. Nici ei, nici postacii lui Victor Ponta (am văzut pe blogul lui unul de-si zice justitiaru* care chiar m-a amuzat) nu pot accepta principiul că poti avea, chiar si azi, chiar si în societatea română, în media din România, păreri proprii. Că poti gândi cu capul tău, bine sau rău, fără ca asta să însemne că esti „lingăul” cuiva.

Iertati-mă că insist asupra acestor lucruri. Dar eu cred că gândirea în sabloane, scenarita, lipsa de răbdare pentru a-l asculta si pe celălalt ne strică. Poate de-aia îmi place mie să „citesc” meciuri de sah: fiindcă observ, savurez, pe rând, „argumentele” fiecăruia.

Altfel, rămân la părerea că opozitia n-are încotro decât abordarea principială. De vină pentru lipsa dialogului e, întodeauna, majoritarul. A-i acuza pe minoritari, opozitia, că frânează, că din cauza ei, e o prostie. Cel puternic trebuie să facă primul pas (poate si pe al doilea). Altfel e junglă.

P.S. Ca să mă refer la titlu: răspunsul e da :).

* cică: ”Tezele de la Cotroceni” pe care le citati au aceeasi idee tactica: sa va deruteze si sa va pacaleasca(ceeace au reusit pe deplin), sa va determine sa va preocupati de initiativele machiavelice ale lui Basescu,sa va sadeasca indoiala si teama ca gresiti si sa va distraga atentia de la aceeasi problema care sta ca o pioneza in fundul puterii: cum rezolva problema Anastase si blocajul parlamentar.Articolul se incheie de altfel cu un apel care m-a “emotionat” pina la lacrimi : “dialogul de bună-credinţă cu opoziţia e mai mult decât necesar”.O noua smecherie cotrocenista buna pentru copiii de gradinita

SĂ NU UIT. Îi multumesc lui Adi Zăbavă că a atras atentia asupra acestui blog.

Atunci când Vîntu are, totusi, dreptate

Are si Vîntu dreptate când spune că „dupa 20 de ani de zile dupa daramarea comunismului a Securitatii lui Ceausescu, astazi fiecare dintre dumneavoastra cand merge la o intalnire lasa telefoanele afara”. Pot accepta (desi cu greu) că anumite convorbiri ar fi nevoie să fie ascultate (dar în niciun caz nu colcăie România de atâtia spioni care să justifice puzderia de interceptări). Dar excesul de zel e prea imens.

Iar atunci când scapă pasaje de genul celei publicate azi de adevarul.ro devine legitmiă întrebarea „În ce puii mei de societate trăim?!”. Nici mie nu mi-s simpatice personajele care apar în dialogurile de la Alro, dar nu despre asta e vorba.

Zău, cum naiba să ai încredere în institutiile publice din România? În altele decât în pompieri ;), vreau să zic.

Tablou cu femei purtând cartoane pe piept

Urez si eu Daciei „La mai mare!”. De ce nu? Sincer, nu mă încearcă niciun fior de mândrie patriotică dacă Loganul vinde nu stiu câte unităti în Germania, dar îmi amintesc cu duiosie când uzinele de lângă Pitesti erau printre primele care închideau portile într-un somaj tehnic ce părea că va fi etern.

Ceea ce vreau să spun acum e că m-am mirat foarte tare când am văzut fotografiile de la eveniment (producerea automobilului nr. 1.000.000).

 Print screen din evz.ro. După cum se vede, fotografia a fost făcută de Răzvan Vălcăneantu

Cred că de eveniment s-a ocupat partea română, altfel nu-mi explic aerul  festivist-prăfuit al manifestării. Parcă văd femeile alea cu cartoane pe ele indicând, de exemplu, 100.000, cu cartoane decupate la atelierul de creatie.

P.S. Ironic, deasupra articolului e o reclamă la Ford :))

Câteva vorbe despre ceea ce s-a întâmplat ieri, acolo, aici  (sic!)

marți, 12 octombrie 2010

Roberta Anastase, veriga slabă

Opoziţia a identificat o verigă slabă, Roberta Anastase, şi are tot interesul să profite de acest lucru. Şefa Camerei Deputaţilor e un trofeu accesibil; mult mai accesibil decât şeful statului. În plus, cum se spune, a comis-o ! Abordarea principială (un preşedinte de Cameră care foloseşte frauda parlamentară nu are căderea morală de a prezida şedinţe) nu poate da greş. Cu cât PNL şi PSD marşează mai mult pe acest subiect şi cu cât Roberta Anastase rămâne ca o floare, vestea capătă notorietate şi ghiuleaua agăţată de piciorul pedelist se îngreunează.

NOTĂ. Am zis să consemnez. Dacă cineva doreste să citeascăm tot editorialul (din care am extras fragmentul de mai sus), îl găseste aici.

vineri, 8 octombrie 2010

Keep Walking, Victor Ponta

La o zi după ce a salutat decizia lui Traian Băsescu de a retrimite Legea Pensiilor înapoi în parlament, Victor Ponta s-a dus să se dea cu masina de curse la Iasi (unde sotia sa, Dacian Sârbu, lansa un program de alimentatie ratională). Întâmplarea n-ar fi avut prea mare ecou, dacă masina lui Ponta (copilot), n-ar fi iesit în decor. Prilej pentru dusmani să spună că nu-i nimic nou, Ponta iese mereu în decor.(În paranteză, astept să povestească pe blog cum a fost.)

E bine că liderul PSD a scăpat teafăr. Această frază n-are nicio legătură cu politica.

În schimb nu m-am putut abtine, văzându-i combinezonul de concurs, să fac gluma din titlu: „Keep walking, Victor Ponta”. Nu de alta, dar săptămâna viitoare e Congres la PSD (am auzit că sunt invitati si bloggerii ;).

joi, 7 octombrie 2010

„O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”

Mai jos, Tabelta TV de azi (uitasem s-o aduc aici, din Evz; mi-am adus aminte citindu-l pe Lars).

Curat constitutional

Mă întreb ce face un judecător al Curţii Constituţionale în seara dinaintea unei şedinţe importante, cum a fost cea de ieri, când s-a decis că Legea pensiilor e constituţională (aţi aflat de la TV).
Cum îşi limpezeşte el mintea, cum se roagă la Dumnezeu să-l ajute să interpreteze cât mai corect Constituţia? Ştiu, e o dovadă de naivitate să crezi că lucrurile se întâmplă chiaraşa. În realitate, la baza acestor decizii stau, de prea multe ori, interese politice, ceea ce e destul de neconstituţional, presupun.

A hotârî la vot strâns (5-4, să zicem) că ceva e constituţional, în condiţiile unor "blocuri politice" străvezii, înseamnă orice, numai principii să nă toase nu. Iar "o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are". Valabil şi dacă ar fi câştigat ceilalţi cu 5-4.

Băsescu e semcher

Asadar, sub pretextul că femeile trebuie să iasă la pensie mai repede, Legea pensiilor se întoarce la parlament.
„I-a fost frică de suspendare”, va spune Ponta. Poate. Dar nu va putea spune că vârsta de pensionare la femei trebuie mărită, nu-i asa:

Băsescu e smecher, în orice caz; a găsit o iesire din criză, care le permite fanilor să spună că „Băse e cool”.

Altfel, mi-a plăcut cum a expediat frauda; i-a zis „incident interparlamentar”. Deci, pesedistii au vrut să-si vândă votul (sunt josnici - cei care au vrut să le cumpere sunt OK, nu?), lăsând-ui pe pensionari „neapărati”. Neapărati de ce? Deci, legea cu pricina îi ataca? Hmm.

P.S. Unde dai si unde crapă: Băsescu le-a dat o temă si celor din PSD, când a spus că legea are si semnătura lui Mircea Geoană. Nu stiu dacă vor fi săbii pe masa PSD, dar Geoană va fi tăiat nitel cu lama, măcar.

NOTĂ. Am scris ieri, la vreo oră după această însemnare, si Tableta TV din Evz.

miercuri, 6 octombrie 2010

Cum rimează Kolontar cu Rosia Montană


Redau mai jos câteva pasaje din comunicatul Partidului Verde.


Lacul de decantare din Apuseni, ce urmează a fi construit în cadrul proiectului RMGC, ar putea oricând să fie scena unui dezastru ecologic mult mai mare decât cel care a avut loc în Ungaria.

Cazul din Ungaria reprezintă un argument solid pentru a stopa proiectul Roșia Montana. Procedura de separare a aurului prin cianură presupune afectarea unei suprafețe mari de teren. La acest fapt se adaugă și eventualitatea unui accident ecologic precum cel produs în Ungaria, un exemplu concret din care ar trebui să tragem învăţăminte pentru a evita o astfel de tragedie pentru oameni și mediu.

În Ungaria lucrările de reabilitare ar putea dura un an, iar un dezastru la Roşia Montanã ar putea avea consecinţe pe durata a decenii sau chiar secole.

Lacul de decantare la Roşia Montana ar urma să aibă o lungime de 10 km, iar luciul de apă va avea circa 300 de hectare. Cu asemenea dimensiuni, un accident ecologic va însemna una din cele mai mari catastrofe ecologice din istorie. Cu toate asigurările pe care firma RMGC încearcă să le dea cu privire la protejarea mediului înconjurator, răul ce va fi produs Romaniei nu va mai putea fi remediat. 

Banii pe care statul român ar urma să îi încaseze de pe urma acestei exploatari nu vor fi niciodată suficienţi pentru a remedia dezastrul pe care îl vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare.”

Personal, cred că 1) dezastrul ecologic din Ungaria nu le prieste celor de la RMGC. Îmi pare rău că a apărut Râul Rosu de la Kolontar, mi-ar părea bine dacă Dezastrul de la Rosia ar fi stopat. 
Si 2) „Banii pe care statul român ar urma să-i încaseze” sunt muuult mai putini decât spăgile trecute, prezente si promise.

marți, 5 octombrie 2010

Visez un talkshow la coltu străzii, ca leac al durerii

Întrucât am tras lozul câstigător (fac parte din grupul Leacul Durerii), am primit printre primii rezultatele studiului „Lideri de opinie în tlakshowurile televiziunilor de stiri”, realizat de Agentia de Rating  Politic în luna septembrie (mai precis, studiul s-a realizat în perioada 6 septembrie - 1 octombrie 2010).

Mugur Ciuvică, mai des decât Andreea Esca

S-ar putea să enervez, dar eu consider că Mugur Ciuvică (răsfătatul talkshowurilor de la Realitatea TV si Antena 3, cu 26 de aparitii în 25 de zile) e un interlocutor bun. Omul e documentat, aduce informatii în discutie si, dacă n-ar spune mereu că Băsescu e de vină, nimeni nu ar trebui să ceară/dea explicatii despre invitarealui în studio (frizând saturatia).S-ar putea să enervez si în partea ailaltă, dar eu cred că Mugur Ciuvică ar trebui să-si gestioneze mai bine imaginea, altfel spus, să se ghideze după principiul „Mai rărut că-i mai drăgut”. Chiar si pentru el, 26 de aparitii în 25 de zile e cam mult. Apare mai mult decât Andreea Esca!

Despre Niels Schneker (locul al doilea, 23 de aparitii în 25 de zile) n-as putea să spun prea multe. Personal, nu înteleg de ce e atât de folosit de producătorii de talkshow. Iar ce înteleg, totusi, nu se pune.

Hai să zicem că Vasile Marica, de la Sed Lex, (18 aparitii/25 de zile) a avut rolul lui în perioada studiată, în care România a fost frământată de miscări sindicale. Asa se explică prezenta lui sustinută

Dar cel mai mult ne interesează politicienii, nu-i asa? 

Eu cred că, din prea multă teamă să nu se facă de baftă si mai rău si să nu-si prăpădească bruma de impresie bună pe care încă o mai au, pe ici, pe colo, liderii PDL îsi trimit garniturile de sacrificiu la „televiziunile de stiri ale mogulilor”. Socoteala mi se pare proastă. Alin Popoviciu (15 aparitii în 25 de zile) nu poate trece de ecran, orice-ar face. Dar pe Gheorghe Tinel îl stiti? Eu am avut plăcerea să combat cu el, odată, la B1 (nimeni nu-i perfect!) si spun cu mâna pe inimă: rareori mi-a fost dat să întâlnesc atât blabla gol de continut ca la el! (Le pun pozele, poate-i recunoaste, totusi, cineva.) Una peste alta, PDL le transmite telespectatorilor „mogulilor” impresia de sters. Dar poate e un public de care nu le pasă si gata.

Dincolo, Victor Ponta e campionul PSD (14 aparitii în 25 de zile - nu-l bate pe Popoviciu si pace!). Ce-i drept, omul îsi marketează aparitiile TV. Din ultimele patru postări pe blogul lui, în trei anuntă aparitii la teveurile mogulilor buni sau răi (partea bună e că revine apoi si descarcă înregistrările si trasncripturile; tine-o tot asa, Victore! ;)). Georgian Pop e si el toată ziua pe teveuri (11 aparitii/25 de zile). Figura lui ati putea s-o stiti, mie mi se pare că trece ecranul. Cristian Rizea (9/25!) nu.

Mie îmi place distributia aparitiilor la teve a liberalilor. Nu-i vorbă, liberalii au cei mai multi politicieni prezenti în talkshowuri (incluzându-i aici pe liderii lor), ceea ce poate sugera ideea că nu joacă doar pe cartea vedetelor. Crin Antonescu e aproape lider si în prezente TV (11/25). Unii spun că e prea putin prezent, altii (inclusiv el) că e prea mult. Mai prezent ca el este Ludovic Orban (12/25). Al treilea în topul prezentelor liberale este purtătorul de cuvânt, Mihai Voicu (11/25), care povesteste în ultima postare pe blog că a fost la Ozzy ;).

Chiar, oare de ce nu-i vedem la tv pe purtatorii de cuvant ai PSD (Bogdan Niculescu-Duvăz), sau ai PDL (cine e acolo purtător de cuvânt, Sever Voinescu sau Liviu Negoită?). Bine, la Sever Voinescu e de înteles, si-a făcut imaginea praf - vezi reactia lui Serban Foartă.

În fine, trebuie mentionat recordul lui Dumitru Pelican, PC, 13/25.

Concluzia mea.
Indicatorul aparitiilor la teve ar trebui să vorbească despre vectorii de imagine ai partidelor. Studiul Agentiei de Rating Politic, chiar asa strâmt cum e el (abordează o perioadă scurtă si specială), confirmă că PDL e în luptă cu „mogulii” si cu telespectatorii lor, pe care nu pune pret (nu speră să-i câstige). De aceea, mizează pe mesajele transmise de presedintele Traian Băsescu (în special) la TVR si de Elena Udrea si Emil Boc la B1, de exemplu. Cristian Preda (acum în Islanda ;) )face show în mediul virtual, ceea ce dă bine, pentru că e preluat la stiri. (Preda nu e deloc un interlocutor comod în talkshowuri; poate să-ti facă o discutie interesantă, dar poate si s-o facă praf, dacă i se pune pata.)



În ceea ce mă priveste, as vrea să-i văd cel putin la fel de mult ca pe Ciuvică ;) pe Alina Gorghiu si Călin Popescu-Tăriceanu. Ca să dau doar două nume.

P.S. Si visez talkshowuri La coltu străzii, ca leac al durerii.
P.S.prim: Am scris ceva si în EVZ. si la Tableta TV. Studiul complet e aici.

luni, 4 octombrie 2010

Schimbări la Loteria vizelor


Mi-au căzut ochii pe comunicatul Ambasadei SUA la Bucuresti si m-am gândit că e posibil ca multora să le meargă gândul, din nou, la asta (trăim vremuri interesante). 

Înscrierile din acest an se fac electronic (fără taxă), aici între amiaza zilei de 5 octombrie 2010 (GMT-4) şi amiaza zilei de 3 noiembrie 2010 (GMT-4). E important să păstrati numărul de confirmare primit după înscriere. Nu se poate obtine altul si în lipsa lui nu puteti verifica (la rubrica Entry Status Check de pe site-ul de mai sus), după 1 mai 2011, dacă ati primit viza sau ba. Nu mai există înstiintări prin postă sau prin email.

Instruciuni detaliate, aici

Există si un loc în care sunteti informati despre posibilele inselătorii ale unor intermediari (de care nu e nevoie) si alti snapani.


vineri, 1 octombrie 2010

Mircea Cărtărescu la „2+1” (cu Ioana Lupea si Mircea Marian)

Vă recomand noul talk-show de pe B1 TV, cel cu Ioana Lupea si Mircea Marian („2+1” îi zice, pentru că ăsta e un brand, deja, de la interviurile din Evz). E o oră cam naspa pentru mine (de la 19 la 20), dar ar putea să fie OK pentru cei mai multi dintre voi.

  Ioana Lupea si Mircea Marian, fotografiati în studioul B1 TV din redactia Evenimentului zilei, studiu din care se transmite deja emisiunea „Evenimentele zilei” si din care se va transmite si emisiunea „2+1” foto: Evz
Vă mărturisesc: Ioana si Mircea m-au înnebunit, vorbesc tot timpul despre emisiunea asta! Eu chiar cred că va fi ceva interesant, dacă vor reusi să facă măcar 75% din ceea ce si-au propus.

P.S. În prima editie îl vor avea invitat pe Mircea Cărtărescu.

NOTĂ: Găsiti aici un interviu sprintar cu Ioana si Mircea.

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters