Pagini

marți, 26 ianuarie 2010

Partidul Populist

Salut idelile lui Cristian Preda (alături de care observ că ar fi si Monica Macovei) si îi doresc să pună umărul la modernizarea PDL, dar, mărturisesc, nu cred în acest proces. Cel putin nu câtă vreme va rămâne un partid-remorcă, un partid la umbra falnicului stejar.

Mă amuză, acesta e cuvântul, încercările de redefinire doctrinară (proces la care văd că se înhamă si Sever Voinescu). Spun că mă amuză întrucât acest partid îmi pare ca o jucărie din plastilină (sau din apă) gata să ia orice formă. Acum pare rentabilă orientarea popular-europeană (Voinescu), în vreme ce trebuie renuntat la sigla „trandafir” în favoarea siglei „măr” (Preda).

Pentru un partid fost FSN (urmas al PCR), fost socialist, fost democrat, fost pretins liberal, viitor popular, cea mai corectă denumire ar fi Partidul Populist. Stiu, pare o răutate să spun asta. Dar e denumirea cea mai acoperitoare, dacă priviti obiectiv. 

Un comentariu:

  1. Ma uimesti mereu prin prostia constanta de care dai dovada.

    Nu iti dai seama nici macar de contradictia dintre autodeclarata ta naivitate (Naiv prin Romania) si ceea ce scrii mereu.

    Esti foarte sceptic, de fapt, nu crezi in nimic bun (in cazul de fata la PD-L, dar si in general, am remarcat desi incerc sa iti evit scrierie), dar te autodefinesti cu modestie drept naiv, fara ghilimele.

    Pai naiv e unul care crede ca totul e sau va fi bine, care vede totul in roz, un ins credul etc. Tu esti un tip acrit desi pari inca tanar. Esti un "naiv", daca intelegi ce vrau sa spun.

    Esti narcisist, vericule! Sau prostut, in fine!

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters