Pagini

duminică, 31 ianuarie 2010

Interlopul la masă cu presedintele

Fratele președintelui e nonsalant. Totusi, într-o tară normală, atunci când cineva din familia presedintelui are realtii cu lumea interlopă, iese scandal. La noi, se agită un pic televiziunile, că-i haios, si vreo două-trei ziare pe care oricum lumea nu le mai citeste, că e criză. Contează că Mircea Băsescu a iesit sifonat dintr-o afacere cu armament? As! Acum, sânge din sângele sefului statului a ajuns pe o listă bizară, de oameni mână-n mână cu Bercea Mondialu. De exmplu, Maria Huza, Theodor Stolojan. Ce înseamnă aceste alăturări? Păi, înseamnă protectie. Bănuiesc că în lumea lor periculoasă, a te afisa alături de magistrati, primari, ministri, prezidenti, e mai mult decât o inamovibilitate. E imunitate judiciară plus vânt în pupa pentru afaceri.

Curajoasă si declaratia lui Cezar Preda, altfel, un nervos: "Bravo lui. E un act creştinesc. Când ai un copil în braţe, când îl creştinezi, e un act de mare onoare. Că este al lui Bercea, că este al lui Mercea, nu contează asta".

În alt registru, dar tot de aici, sunt halucinante declaratiile rasiste ale lui Mircea Băsescu. Cred că celebra „tigancă împutită” rostită de fratele mai puternic păleste pe lângă spusele lui Mircea. Citez din Evz:

„Abia joi seara i-am spus soției că vom boteza un pui de țigănuș. Doina a acceptat, evident, că doar nu ar fi fost la primul. Ea a botezat mai mulți copilași de la casele de copii din Constanța, țigănuși turci, nu a mai scris nimeni. Micuții nu nicio vină că nu sunt români, sunt tot copii...
Singurul lucru care m-a deranjat au fost reacțiile xenofobe ale unor televiziuni. Și e păcat”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters