Pagini

joi, 4 iunie 2009

Zile istorice la Chişinău

Zile grele îi aşteaptă pe basarabeni. Grele şi importante. Aşa cum am zis şi în Evz, e remarcabil că Opoziţia a reuşit să fie puternică şi de nezdruncinat.
Mi-a fost teamă de trădare. Mai ales după ce Serafim Urecheanu, care şi-a petrecut ultimele zile la Moscova şi care a avut o întâlnire cu Voronin, înainte de vot, declara, după întâlnire, că "deputaţii Alianţei Moldova Nouă" au libertatea de a decide dacă participă sau nu la votare" (informaţie din Jurnal de Chişinău).
Acum începe greul, pentru că Voronin şi ai lui nu se vor da în lături de la nimic pentru a pierde cât mai puţin din privilegii. E bun optimismul lui Vlad Filat, dar nu suficient.
Ce poate face Bucureştiul?
Întrebarea, care o preocupă şi pe Alina Gorghiu, are un răspuns simplu: foarte multe! România poate ajuta Basarabia, direct şi via SUA şi UE, să aibă parte de o campanie electorală corectă, de alegători mai bine informaţi şi de un scrutin cât mai puţin măsluit.
Premizele schimbării sunt enorme, există acea masă critică necesară, există entuziasm, există acei tineri gata să bată satele Basarabiei ca să informeze. Alexandru Cozer, care are un blog excelent, spune asta şi mulţi prieteni ai mei din Basarabia ştiu că asta e şansa cea mare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

2 comentarii:

  1. Mă bucur că și politicienii de la București se mai uită peste Prut și au salutat gestul opoziției.
    Apărem parcă mai des și la buletinele de știri la televiziunile româneșt. Așteptăm mai multă solidaritate și de la cetățenii simpli.

    Mersi pentru aprecieri și susținere!

    RăspundețiȘtergere

PA-uri, poezii şi mirări

Uneori recunosc: bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic. Scriu despre asta pe blogul meu secret ;)

Din lume

free counters